Cand avem nevoie de Coaching?

Coaching-ul co-creativ este o metoda de dezvoltare personala si profesionala foarte potrivita atat pentru a obtine claritate, stabilitate, crestere in diverse etape ale vietii, cat si pentru a realiza o inalta performanta in domeniile in care activam.

Indiferent de stadiul de dezvoltare personala, de varsta, de pregatire profesionala consider un act de responsabilitate fata de sine demersul de a solicita ‘acompaniere’ in perioadele in care dorim:
- sa ne indeplinim anumite obiective.
- sa repotentam sau sa deprindem abilitati noi.
- sa iesim dintr-un impas.
- sa ne gestionam adecvat / schimbam comportamentele pentru a trai mai bine.
- sa parcurgem o perioada de tranzitie (reorientarea profesionala, mutarea in alt oras / alta tara, reluarea studiilor).

Obiective de dezvoltare personala corect stabilite si profesionist abordate intr-un proces coaching te pot sprijini sa intelegi mai bine, sa iti remodelezi:

Scopul in viata – Care este misiunea ta? Care este scopul pentru care faci anumite demersuri, eforturi? Ce da sens vietii tale?
Identitatea – Care sunt rolurile pe care le ai in familie, in compania in care lucrezi? Ce te defineste, ce te face special?
Valorile, Convingerile – Ce da sens alegerilor pe care le faci, deciziilor pe care le iei? In ce masura te sprijina sau te impiedica anumite credinte acum?
Abilitatile și Competentele – Care sunt tehnicile si strategiile pe care le aplici pentru a indeplini anumite actiuni, sarcini? Ce crezi ca ar fi necesar sa mai dezvolti?
Comportamentele – Ce faci in situatiile de viata in care te afli? Care sunt comportamentele utile si cele problematice?
Mediul – Care este lumea reală in care lucrezi, traiesti, care sunt factorii de stres din exteriorul tau, care sunt persoanele care te influenteaza (prieteni, mentori, colegi, sefi)? Care sunt elementele din mediu care consideri ca te ajuta si care sunt cele la care ai vrea sa renunti?

 

In abordarea de coaching co-creativ, Coach-ul sprijina co-crearea unei experiente cu inteles si substanta, facilitand un proces in care Clientul isi gaseste abordarile si rezolvarile care i se potrivesc cel mai bine.

Coach-ul nu ofera sfaturi, dar ’contracteaza’ continuu cu Clientul si isi ajusteaza abordarea in functie de nevoile acestuia. Un sfat dat de Coach inseamna un interventionism in proces care ar reduce capacitatea de adult a clientului de a gandi, decide si actiona in cunostinta de cauza; in acelasi timp, pentru coach ar fi ‘o victorie fara glorie’.

Astfel, pornim de la ideea ca, atat coach-ul, cat si clientul sunt competenti in ceea ce fac: coach-ul (practicianul) detine abilitatile profesionale specifice atestate si supervizate, necesare facilitarii schimbarii dorite de client, iar Clientul este capabil sa isi asume contractul de coaching, are capacitatea si dorinta sa il deruleze.

Prin expertiza si abilitatile sale, Coach-ul co-creativ este capabil:

Sa creeze un spațiu de siguranta, de confidentialitate si respect necesare Clientului pentru a se deschide si a fi creativ.
Sa activeze gandirea creativa, insight-ul clientului astfel incat acesta sa actioneze in sensul schimbarilor pe care si le doreste.
Sa descopere si sa potenteze calitatile clientului prin care acesta sa isi indeplineasca obiectivele contractate.
Sa sprijine clientul in a-si transforma modelele vechi de comportament, in a gasi modalitati diferite si autentice de a relationa, de a se exprima pe sine.
Sa aiba o privire de ansamblu corecta a ceea ce experimenteaza clientul si sa sprijine actiunile noi pe care acesta vrea sa le puna in practica.

 

+ 4 0726 200 928